Vorbeam azi cu cineva necunoscut care, s-a dovedit a fi o persoana extrem de incantatoare si care are un har deosebit. Pur si simplu, prin cateva cuvinte a reusit sa calmeze furtuna care mocnea in mine. A fost, am simtit-o intens, o furtuna periculoasa pentru mine si nu numai.

Persoanele care reusesc sa faca lucrul asta, persoanele care au darul de a ma calma in momentele mele de nebunie, sunt persoane care devin extrem de importante in viata mea si persoane care merita toata atentia mea.

Cu totii cred ca avem norocul de astfel de persoane in viata noastra. Adesea in schimb, nu reusim sa le apreciem la adevarata valoare pentru ca suntem prea afundati in delirul nostru cu privire la viata noastra, cu privire la gandurile noastre si la „capacitatea” noastra de a aluneca ca pe gheata si de a trece in viteza pe langa ele si pe langa lucrurile care conteaza cu adevarat in viata. Suntem atat de preocupati de lucruri banale, lucrurile care nu isi au rostul sa devina importante pentru noi. Din pacate, aceste banalitati primesc implicat o importanta primordiala din cauza mentalitatii existente acum. Totul este cu susul in jos in aceasta mentalitate actuala si dauneaza cel mai mult noua. Inconstient, daunam si celor din jurul nostru. Nu mai suntem consecventi in comportament, in gandire, in tot. Nu ne mai cunoastem pe noi absolut deloc. Pornim la drum cu un gand dar, instant acel gand se transforma in cu totul altceva, altceva ce nu poate fi asa usor numit. Un ceva…auzit… imprumutat…. cea mai clara exprimare este aceea ca … traim prin altii si nu traim prin noi si pentru noi.

Asa ca, . . . , iti multumesc pentru ceea ce ai facut si pentru faptul ca: sunt calm!
:)

 

 

Chimic, fizic, emotional

Posted: 4th March 2014 by devilish in day by day
Tags: , , , , , , ,
Chimic, fizic, mental

Chimic, fizic, mental

 

Difuzie: chimic, fizic, emotional. Cu toti trecem prin ele. Luate individual sunt pana la urma intr-un mod unanim as putea spune acceptabile. In schimb, cand sansa sau nesansa decide sa intervina, te lovesc cu o furie dezlantuita incat orice zid interior de aparare este complet spulberat. Ai solutii contra difuziei?(Si ma refer in sensul de contradictie). Atunci cand stii un lucru aparent clar, rostit cu voce tare de catre toata lumea, de ce tu crezi ca este vorba de cu totul altceva si la un moment dat chiar crezi cu tarie lucrul asta? De ce orice chestie care urmeaza dupa asta ti se pare cu intelesuri multiple? De ce ajungi sa devii si mai difuz?
Vascozitate: chimica, fizica, mentala. De ce dupa anumite operatii in viata atat chimice, fizice si mentale avem vascozitatea asta? Abia ne taram prin viata, totul este anapoda si nu avem nicio tragere de inima in nimic? De ce este nevoie tot timpul de o stare de refacere pana sa putem intra din nou in monotonia infecta a vietii? Caci in a spune ca banala noastra existenta pe planeta asta nu este o monotonie atunci suntem cu adevarat niste incuiati!
Opacitate: chimica, fizica,emotionala. Indiferent de parerea generala care sustine ca nu suntem opaci si ca suntem carti deschise pentru toti, suntem deschisi doar pentru cateva persoane in viata. Si de ce se intampla asta? De ce alegem doar cateva persoane pentru a deschide? La asta oricum va las pe voi sa va ganditi individual deoarece eu cunosc mult prea bine raspunsul.

 

Dark Tides

Posted: 4th March 2014 by devilish in day by day
Tags: , , , , , ,
Dark Tides

Dark Tides

 

Zi de zi, merg fara nestire prin mlastina asta frumoasa. Da, o utopie, este frumoasa dar, este doar a mea. Nu o impart cu nimeni. Nu pot. Nu vreau. Nu doresc. Este doar a mea. Ma afund pe zi ce trece in ea. Serpi, crocodili, numai animale care ma vor imi dau ocol, atat ziua dar, mai ales noaptea cand…nici macar lumina lunii nu ma mai ajuta. Astept un ajutor, un tipat fie el si macabru, in toiul noptii, sa ma trezeasca…sa imi dea speranta… Tipetele sunt acolo, fara incetare, dar nicidecum de a ma salva, ci doar pentru a ma ajuta sa ma afund mai des in nisipul miscator inteligent adunat in singurul loc aparent sigur din mlastina asta, printre copaci. Tinta sigura, loc in care logica m-a trimis. Da…logica asta nelogica pana la urma… Te ajuta si te loveste…ca orice lucru in viata…o dualitate. Dualitatea mea, dualitatea ta…a tuturor. Speranta e desarta, cand sarpele ma strange…esecul e aproape, suflarea mai inceata…speranta tot mai sumbra. Si negrul…negrul care imi place ajunge sa imi intunece privirea. Te mai ajuta oare, acea superioritate, pe care o ai? O stii acolo, o arati, o visezi. E siguranta iluziei…nimic mai mult. E rece, e ud e trupul spre inert, doar inima o simti…puternica, unica, inca plina de dorinta de a demonstra ce poate ea cu adevarat, atunci cand creierul nu este la putere. E rece…e ud…speranta e desarta…a mai ramas ceva? Stransoarea este tot mai pedanta. Natura cea frumoasa…cea mai frumoasa…acel curcubeu de culori, in noapte imi arata doar una, o nonculoare…negru…negrul care doare, negrul din fata care…ma strange, ma face rece si inert. O fi un rost in asta? Posibil dar cruntul adevar imi sta ascuns, dosit dupa zidurile mele imaginare. Caci, in recele mlastinii si cu stransoare acestui sarpe fara nume, nu speranta imi rasuna, ci, doar imaginatia, e singura ramasa, in lumea de nelume. Abis dupa abis…le vad inca pe toate, le simt, reci, intunecate, ude. E limita in limita sau e adancul fara margini. Daca eu nu stiu, atunci cine? E doar abisul meu.

Simplu: Fara titlu – neterminat

Posted: 18th February 2014 by devilish in day by day
Tags: , ,

Fara titlu
Cand stim oare cu adevarat ceea ce vrem?
Stim de prima data oare? Este posibil lucrul asta? Posibil, ar spune unii, la nivel incostient. Dar, e oare destul sa stim atunci? Oare nimic nu poate influenta lucrul asta? E oare lucru sau mai degraba, sentiment. Putem face fata adevarului de prima data? Oare, care ar fi explozia din mintea noastra daca am afla totul de la inceput? Sau oare, exista aceasta explozie?
Cu siguranta cred ca exista. Si nu, niciodata la inceput. Noi, oamenii, la inceput de orice sentiment, suntem atat de inocenti incat nu stim absolut nimic. Si chiar absolut nimic. Nu este ca si cum nu am dori sa stim. Nici pe departe, suntem doar limitati si incapabili sa ne dam seama ce dorim cu adevarat. Trebuie s trecem prin toate etapele unei clipe prelungite pentru a intelege cu adevarat totul. Uni, mai norocosi, nu inteleg niciodata… Ei sunt cei mai fericiti. Noi, ceilalti, suntem destinati…ciudat venind de la mine cuvantul si ideea de destin…sa trecem, pas cu pas, prin toate etapele unei vieti departe de cotidian, trairi pe muchie de cutit si trairi pline de interpretari care, in acelasi timp, sunt si nu sunt acolo. Noi, in acelasi timp, intelegem cu adevarat farmecul vietii. Ma refer la viata ascunsa, viata descoperita, viata luptand in fiecare secunda pentru o secunda de fericire. Noi, ceiltalti, descoperim geniile ascunse abisal, tocmai in noi, culmea unei realitati neinchipuite.
Cand consider noi cu adevarat ca evoluam? Cand suntem constienti de aspectul acesta sau cand sunt incostienti?
E ciudat rau cand constient consideram cu disperare faptul ca suntem opriti sa evoluam dar, utopia apare atunci cand faptic, evoluam. Da, o ciudatenie a vietii si stim prea bine faptul ca asta de fapt iubim cu adevarat. Toti cautam simplitate dar, o simplitate e cu mult mai mult decat un banal gand.

 

Neterminat…